~Aniversare fericită.~

09.06.2014

image

E gata. E gata fericirea, îmblânzitorii au dat drumul haosului. Scuip, bat din picior și mă învârt de trei ori în jurul propriului meu ego gigantic. Dar tot aici mă aflu. Lumea din jurul meu pendulează exact la fel în jurul disperării mele. Mă învârt în cercuri concentrice. Sap după amintiri. Râd de propria-mi idioţenie. Plâng.

~Sunt (extra)ordinar.~

image

Cunoașteţi sentimentul ăla când tocmai te-ai trezit din somn și te gândești că ai avut un coșmar oribil, dar, după ce te dezmeticești bine, realizezi că, de fapt, respectivele lucruri s-au întâmplat în viaţa reală și că în vis doar le-ai rederulat?

E-atât de stupidă corupţia; e-atât de stupidă lumea… Toată lumea. Ăla e așa, celălalt pe dincolo, toţi. Numai eu sunt okay. Eu sunt cool, știu să captez interesul prin ceea ce spun, sunt îndrăgit, ce mai? Sunt cel mai tare profesor.

Mă, și vine blonda asta, mocofana asta de copiliţă să îmi pună ea beţe în roate, să mă facă să pic prost. Păi se poate? Las’ c-atunci când oi pune mâna pe ea, așa o ard de nu se vede. Cine se crede ea, o elevă, să îmi strice mie socotelile?! Nu se atinge ea de reputaţia mea. Eu sunt cel mai tare.

~La Bibliothèque~

12 décembre 2014

Si j’te dis “Imagine-toi la mort” quelle image te vient à l’esprit? Peut-être que tu répondrais “Quelque chose de noir” ou “Un homme avec une cape noir et une hache”.
Mais, si tu me posais la même question, je répondrais “une bibliothécaire”.

Madame bibliothécaire met en ordre les livres qu’elle a recent reçus. Et elle les assortit d’après la couleur, l’épaisseur, l’importance, le message et ainsi de suite. De temps en temps elle époussete, mais elle ne change jamais le place d’un livre. Aussi, elle ne jette aucun livre. Elle a une grande collection.
Quand je serai un livre, j’voudrais être mis à côte de ma grand-mère pour que j’aie toujours quelque chose à parler; pour que je puisse lui demander des choses que je n’ai pas réussi pendant la vie.

image

Je me demande comment j’montrai? J’serai bleu? Turqoise? Grosse? Maîgre? Important? Quel sera mon titre?
Je me demande aussi ces détails concernant l’aspect de ma grand-mère. Comment pourrai-je la reconnaître parmi millions d’autres livres?
Et mon grand-père? Est-il à côte d’elle?

~Boboc.~

Azi ma plimb printre amintiri. E ciudat cum lucrurile care imi pareau importante cu luni in urma mi se par acum insignifiante. E ciudat felul in care se schimba ierarhia prietenilor mei, desi ar trebui sa ramana constanta. Sunt eu de vina sau sunt ei?

image

Am primit un trandafir in ziua aceea. O tulpina lunga, multi spini, frunze zimtate de un verde patrunzator, viu. Si, in varf, un capsor adormit, cu pletele-i acoperindu-i fata. Petalele, de un rosu intens spre visiniu, erau puternic stranse in ghemotocul acela numit boboc. Privit per ansamblu, trandafirul acela inchis era de-a dreptul urat.
Nu numai eu am primit, ci si restul. Era felul lui de a-si lua adio. Dar parea ca pentru mine era un dar din formalitate, pe cand ceilalti trei erau un simbol al legaturii formate de-a lungul anilor. Ce-i drept, e vina mea ca am pilit acele legaturi pana cand au ramas niste firisoare anorexice, subtiri ca firul de paianjen. Dar v-ati gandit vreodata cat de mult se chinuie paienjenii sa isi tese panza, iar unii, scarbiti de arta lor traditionala, le-o smulg fara cel mai mic regret? Asa s-a intamplat si cu firisoarele mele.
Am ajuns acasa si am fost pusa in situatia de a decide ce sa fac cu trandafirul. Nu mi-a luat mult sa decid. Am luat o franghie, i-am facut un nod si l-am spanzurat de dulapul din camera. Mama cand a vazut mi-a spus sa il pun repede in apa, macar pana infloreste si abia dupa sa il pun la uscat daca chiar voiam sa il pastrez. Nu am ascultat-o. In fond, acel trandafir semnifica prezenta mea timp de patru ani in acel ritual extrovertit in care am incercat sa supravietuiesc. E ca si atunci cand nu stii sa inoti si cineva te arunca in apa adanca. Asa m-am simtit. Am vrut sa renunt de cateva ori, sa-i strig persoanei sa ma scoata, dar asa nu as fi invatat sa inot. Iar mie nu imi place sa strig dupa ajutor. Asa ca m-am zbatut. O vreme a functionat, dar miscarea aceasta agitata nu a facut altceva decat sa imi scada energia cu mult peste limita admisa, iar eu m-am trezit inecandu-ma iarasi. Abia in al treilea an de incercari sfortate de a ramane la suprafata am reusit. Am invatat sa inot.
Mi-am dat seama ca mintea si trupul sunt entitati total diferite. Ca nu conteaza daca mintea ta se ascunde, da ordine inconstiente pe care tu nu le doresti. Si asta din teama, asa s-a nascut. Dar poti trisa. Poti comanda corpului lucruri cu care mintea nu e de acord fara ca ea sa mai aiba ceva de spus. E ciudat. Dar e un sentiment terifiant de placut.

image

De asta am lasat trandfirul sa se usuce sub forma de boboc, fara sa apuce sa cunoasca adevarata frumusete. Fiindca asta s-a intamplat si cu mine. Am inceput sa infloresc mult prea tarziu, cand deja nu mai conta. Iar dupa, mi s-a taiat codita. Nici macar nu stiu daca voi ajunge vreodata sa infloresc cu totul, sa ma deschid lumii. Poate ca nu. Poate ca am sa ma ofilesc. Sau poate cineva ca mine ma va lua si ma va spanzura de o franghie ca sa ma pastreze sub forma aceasta, adevarata. Sub ultima mea forma inainte de adevaratul
                                SFARSIT.

~Detalii~

image

Mintea mea e un dezastru.

E vina ei. A intortochiat detaliile, intamplarile si mi-a relatat complet alta poveste spunandu-mi ca e a mea. Sa o cred? Asta ar schimba totul. Pana si albastrul in care aveam incredere, pana si sforile despre care credeam ca se rupsesera. Ce s-a intamplat de fapt?
Nu-mi vine sa cred ca am ajuns sa ma indoiesc in legatura cu o chestie de care eram atat de sigura. Si chiar eram. Asta din pricina ca mi-a luat mult sa imi dau seama, am si completat cu exemple concrete acolo unde era necesar.
Acum am goluri, spatii pentadimensionale pe care nu le pot umple cu informatie de teama sa nu ma insel iar. Nu jonglez bine cu datele problemei asteia, sunt prea stangace si ma trezesc ca scap amanuntele pe jos, iar ele se rostogolesc pana sub canapeaua convertibila si se pierd.
Astept ziua de maine, poate imi voi da seama de lucruri noi. Sau poate se va mai gasi cineva care sa amestece continuturile sertarelor de memorie. Poate.

~1327?~

lock-tumblr1327? Nu. 1328? Nu. 1329?

A fost odată când am picat și eu in groapa aia numită Dragoste. Nu mă judecaţi, i se poate intâmpla oricui dacă nu e foarte atent pe unde calcă. Și cum eu sunt mai aeriană de felul meu, m-am trezit in groapă.

Am stat ceva timp acolo. La inceput mi-a plăcut. Era un loc nou, interesant, misterios. Dar cu fiecare zi care trecea simţeam tot mai mult nevoia să ies. Mă simţeam prizoniera, claustrofobă. Aveam nevoie de o gură proaspătă de aer și de lumină.

Nu mai știu exact cum s-a intâmplat, dar intr-o zi am reușit să ies. Mi-am promis in ziua aia că nu o să se mai intâmple.

Mi-am pus in grabă inima sub lacăt și am plecat mai departe. Lacăt dinăla cu cifru de patru cifre pe care nu ai cum să il spargi fără să știi codul. Au fost câţiva care au incercat să il deschidă. Fără succes.

Au trecut aproape doi ani. M-am gândit că poate ar fi timpul să dau jos lacătul. Am făcut cifrul. Nimic. Cârligul era incă inţepenit in găurica lacătului. Fuck! Am incercat alt cod. Nimic. Imi aminteam că făcusem in grabă cifrul. Să fi greșit când il setasem?

security1330? Nu. 1331? Nu.

Sunt câteva ore bune de când tot incerc să sparg codul de patru cifre. Oare am stricat lacătul? Nu cred. Sper că nu. Timpul imi va spune. Dar până atunci: 1332?

~L’arbre~

Je vis dans une cage; une cage de fer. Et tous les objets, autour de moi, sont invisibles. J’écoute le silence, car je n’ai pas autre chose à faire. Parfois, je compte de 1 à 27. Je m’arette toujours à 27 parce que, une fois, c’était le début et, comme chaque fin est aussi un début, c’est évident que chaque début doit être la fin de quelque chose. Je m’imagine que la vie est un arbre et qu’une nouvelle branche est nait quand nous prenons une décision. Alors, j’ai un arbre avec beaucoup de branches. Mais il sont quelques unes qui ont fait des fruits; des fruits rances. Et, chaque jour, il faut vivre seulement avec les fruits de son propre arbre. Je vais tomber malade si les chose restent comme ça. Mais que pourrais-je faire?

Peut-être que la solution c’est de prendre une autre décision. Alors j’aurai une nouvelle branche avec des fruits. On espère qu’ ils seront bons cette fois-ci.

tumblr_static_hanging_tree