~Winter feelings~

Weekend, in sfarsit! Dupa o saptamana plina, agitata si foarte rece, faptul ca e vineri mi-a inseninat ziua. Astazi a nins. De mult nu a mai nins cu asa fulgi gigantici si, de fapt, de mult nu a mai nins… iar acum a nins cat pentru o iarna intreaga.

Drumul de la scoala pana acasa a fost un razboi corp la corp contra vantului si a fulgilor de nea care imi intrau drept in ochi. Asteptam cu nerabdare momentul cand aveam sa intru pe usa casei, sa ma scutur de zapada, sa ma ascund sub patura mea si sa beau o ciocolata fierbinte. Si asta s-a si intamplat. Ma simteam bine sa privesc pe fereastra cum cad fulgii fara sa le simt atingerea incredibil de rece. Incetul cu incetul, privind peisajul de afara s-a trezit in mine melancolia, sau, mai bine spus, nostalgia. Mi-a venit in minte iarna de anul trecut, aceea pe care nu o voi uita niciodata. Si asa  m-am trezit scriind in jurnal.

                                  Pagina inzapezita de jurnal

De trei sferturi de ceas incerc sa gasesc un alt subiect de devorat pentru mintea mea pierduta printre amintirile in nuante de sepia, de mult apuse. Incerc zadarnic sa trec peste, sa nu pun la suflet, sa nu ma concentrez eu insami pe acele fotografii mintale ale celor mai pretioase clipe din acea iarna. Dar nimic nu putea sa impiedice mintea mea sa isi deruleze filmul pana la capat si sa imi infatiseze fiecare clipa fericta din acele momente. Imi amintesc atat de limpede unele lucruri de parca s-ar fi intamplat ieri. Imi amintesc ziua in care ninsese puternic, iar vantul era precum o mie  de ace care iti intepau pielea. Zgribulita de frig, am intrat in incaperea care parea un cuptor incins pentru mine, chiar daca probabil nu erau mai mult de 10 grade. Eram inghetata, dar cand l-am vazut pe el zambind in fata mea, m-am incalzit brusc si am uitat, de fapt, ca imi fusese vreodata frig. L-am salutat cu o voce aproape soptita datorita faptului ca pana si vocea imi inghetase. Mi-a raspuns si m-a poftit sa ocup loc langa el.

La plecare ne-am zambit iarasi in timp ce ieseam afara. Vantul ma izbi in fata cu toata puterea de parca cineva imi trasese o palma. El ma saluta si pleca. L-am privit cum se indeparteaza si se pierde in albul stralucitor ce acoperea absolut tot ce era in jur.

2 Comments

  1. chiar ai talent…m-am simtit pierduta printre randurile tale scrise cu nostalgie…parca shi vedeam fulgii tesand covorul alb…shi frigul care parca se imprima in oase;shi acele pagini scrise in jurnal…parca a aparut ca o naluca shi tot ca o naluca a si disparut…a fost ca o lumina puternica in albul naucitor…
    la mine in oras astazi n-a mai nins…poate mai bine ningea decat sa fie gerul acesta care parca iti impietreste inima;
    abia astept viitoarele postari:)

Spune și tu ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s