~Tren~

556323_499132010132281_643092620_n

Ma ratacesc printre amintiri, franturi de existenta care isi pierd incet gustul si se contopesc in energii insipide.

Sunt in gara privind spre orizont. Am intarziat. In urma cu ceva timp a plecat Trenul, s-a pierdut în zare. Dar eu continui sa privesc, poate-poate se intoarce dupa mine. Dar nu o face. Stau aici de zile intregi si nu o face. Ma asez imbufnata pe o banca, tinandu-mi capul în maini, imaginandu-mi viitorul. E gol.

Alte trenuri suiera anuntandu-si sosirea, ma scot din minti cu zgomotul lor. Ma ridic de pe banca sa privesc iarasi in directia in care a plecat Trenul, dar nu se vede, iar noile locomotive care apar imi limiteaza campul vizual. Incetul cu incetul realizez ca nu are sa se mai intoarca dupa mine, dar parca nu imi vine sa cred; continui sa privesc spre sine imbratinsandu-mi mintal infantilul vis.

Si, la un moment dat, se vede ceva, dar e prea departe si nu imi dau seama daca e Trenul sau nu. Ma concentrez, imi mijesc ochii, cand o voce ma ia prin surprindere:

– Donsoara, ce incercati sa faceti? ma chestioneaza un domn rotunjor în uniforma, cu o palarie turtita pe cap.

Il privesc circumspecta.

– Ma uit sa vad daca vine Trenul, ii raspund.

– Da’ nu are nici un rost sa va uitati in directia aceea! Acele trenuri au plecat deja, nu se mai intorc pentru pasageri intarziati.

Si asa, se spulbera si ultima farama de speranta care mi-a ramas.

– Poate se va face o exceptie…

– Nu se fac niciodata exceptii. Asta e. Ceea ce nu traiesti la timp, nu mai traiesti niciodata, nu-i asa, donsoara?

Dupa o pauza continua:

– In plus, te vad aici de multa vreme. Chiar crezi ca ceva ce a avut atata timp la dispozitie sa se intoarca o va mai face?

Apoi pleca, leganandu-si capul intr-o parte si in alta in semn de negatie, oftand zgomotos.

Imi intorc privirea spre sine. Ii dau dreptate. Intr-un final accept realitatea, aceea ca Trenul nu se mai intoarce. Si atunci? Atunci ce sa fac? Cum pot ajunge Acolo?

Un suierat puternic ma anunta de sosirea unui nou tren in gara. Il privesc, dar nu imi ia mult sa decid. Urc in graba scarile, avand grija la valiza mea cu amintiri. Intotdeauna se desface accidental fermoarul si i se imprastie pe jos continutul. E un haos total si intotdeauna sunt tematoare la ideea ca as putea pierde vreun lucru din valiza.

Dar de data aceasta nu se desface. Imi gasesc un loc la geam chiar in momentul in care trenul o ia din loc.

“Nu astepta. Daca astepti, niciodata nu va fi timpul potrivit.”                    Napoleon Hill

6 Comments

  1. s-ar putea sa vreau sa vin si eu, sa-ti tin companie intr-o calatorie cu Trenul asta, candva. uneori… am nevoie de o pauza, “pauza”de la mine si tot ce gasesc in peisajele actuale. si atunci, uit de ele, si plec fara sa-mi iau gandurile in valiza

Spune și tu ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s