~Unde-i pot găsi?~

1970415_493849550720163_1510285163_n Se scurg fărâme de nisip în clepsidra de pe masă, iar eu stau şi o privesc. Nu am mai făcut asta de mult. O privesc atât de intens încât simt cum mi se usucă corneea, cum mă ustură ochii. Şi totuşi, nu plâng. Nu îmi vine să plâng. Dar vreau să plâng.

Se desfăşoară perfecţiunea – o faţadă a ei. Ascult râsetele ei şi îi privesc prietenii, clipele ei de bucurie care se succed neîncetat. Şi apoi îi văd pe restul, îi văd alternând fericirea cu tristeţea şi iar cu fericire şi tot aşa. Şi îmi pare bizar că ea… că ea nu a mai cunoscut o tristeţe mai mare de-o lacrimă de mult. Poate pentru că a fost o vreme când ăsta era singurul lucru pe care îl simţea: tristeţe. Şi totuşi, e o exagerare nefirească să trăieşti multă vreme înghiţind acelaşi sentiment. Te saturi, indiferent ce sentiment ar fi ăla, nu vă închipuiţi că o fericire îndelungată ar putea să fie mai mult decât suportabilă, chiar plăcută. Fiindcă nu e.

1911677_493849400720178_1458012301_nŞi apoi am realizat că eu eram ea. Nu mi-am închipuit niciodată că am să ajung într-o monotonie dintr-asta… fericită. Dar iată-mă, fiind tristă din cauza fericirii mele. Şi nu ştiu cum să opresc asta. Nu ştiu cum să îmi aduc înapoi depresia, singurătatea, liniştea. De ce le-aş vrea înapoi? Ei, de aia. Îs partenerii perfecţi pentru stimularea imaginaţiei şi pentru multe alte chestii.

Dar unde-i pot găsi?

2 Comments

Spune și tu ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s