~Agonie~

tumblr_mmw502fVPz1ryyvcao1_500Pic, pic, pic…

Îmi vine să plâng văzând ploaia. Îmi vine să iau zidurile și sâ le storc până ce nu mai rămâne decât o pastă mocirloasă din ele.

Pic, pic, pic…

Privesc in sus la bec; nu mai e decât un acvariu plin cu apă limpede, proaspătă ce se reînoiește într-un flux constant.

Pic, pic, pic…

Se preling lacrimi pe zid și-atât de tare mă umple de milă această imagine încât aș vrea să-i întind o batistă și să îl rog să se oprească din plâns. Aș vrea sâ îi urlu în faţă să se oprească. Dar nu pot. Nu fiindcă m-ar amuţi vre-un soi de teamă, ci pentru că nu el plânge, ci eu.

Pic, pic, pic…

E atât de absurd că o simplă foaie de hârtie ne-ar putea scoate din acest coșmar. O caută ei, disperaţi, îi văd mișcându-se prin casă ca personajele unui film de acţiune care este derulat mai repede. Și o găsesc. Dar aparent, personajul care o scrisese nu și-a mai ostenit pixul pentru o încă bifă salvatoare, iar noi suntem prinși într-un vârtej al gurii de canalizare și trași înăuntru.

Pic, pic, pic…

Aud tot mai tare cadenţa neîntrerupta a picăturilor. Îmi zgârie timpanele sunetul acesta notoriu și, totuși, nu pot să fac nimic ca să îl opresc. Privesc în sus, spre norii de ciment și văd la un balcon un compatriot de suferinţă: un covor – plânge și el.

Pic, pic, pic…

1 Comment

Spune și tu ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s