~Boboc.~

Azi ma plimb printre amintiri. E ciudat cum lucrurile care imi pareau importante cu luni in urma mi se par acum insignifiante. E ciudat felul in care se schimba ierarhia prietenilor mei, desi ar trebui sa ramana constanta. Sunt eu de vina sau sunt ei?

image

Am primit un trandafir in ziua aceea. O tulpina lunga, multi spini, frunze zimtate de un verde patrunzator, viu. Si, in varf, un capsor adormit, cu pletele-i acoperindu-i fata. Petalele, de un rosu intens spre visiniu, erau puternic stranse in ghemotocul acela numit boboc. Privit per ansamblu, trandafirul acela inchis era de-a dreptul urat.
Nu numai eu am primit, ci si restul. Era felul lui de a-si lua adio. Dar parea ca pentru mine era un dar din formalitate, pe cand ceilalti trei erau un simbol al legaturii formate de-a lungul anilor. Ce-i drept, e vina mea ca am pilit acele legaturi pana cand au ramas niste firisoare anorexice, subtiri ca firul de paianjen. Dar v-ati gandit vreodata cat de mult se chinuie paienjenii sa isi tese panza, iar unii, scarbiti de arta lor traditionala, le-o smulg fara cel mai mic regret? Asa s-a intamplat si cu firisoarele mele.
Am ajuns acasa si am fost pusa in situatia de a decide ce sa fac cu trandafirul. Nu mi-a luat mult sa decid. Am luat o franghie, i-am facut un nod si l-am spanzurat de dulapul din camera. Mama cand a vazut mi-a spus sa il pun repede in apa, macar pana infloreste si abia dupa sa il pun la uscat daca chiar voiam sa il pastrez. Nu am ascultat-o. In fond, acel trandafir semnifica prezenta mea timp de patru ani in acel ritual extrovertit in care am incercat sa supravietuiesc. E ca si atunci cand nu stii sa inoti si cineva te arunca in apa adanca. Asa m-am simtit. Am vrut sa renunt de cateva ori, sa-i strig persoanei sa ma scoata, dar asa nu as fi invatat sa inot. Iar mie nu imi place sa strig dupa ajutor. Asa ca m-am zbatut. O vreme a functionat, dar miscarea aceasta agitata nu a facut altceva decat sa imi scada energia cu mult peste limita admisa, iar eu m-am trezit inecandu-ma iarasi. Abia in al treilea an de incercari sfortate de a ramane la suprafata am reusit. Am invatat sa inot.
Mi-am dat seama ca mintea si trupul sunt entitati total diferite. Ca nu conteaza daca mintea ta se ascunde, da ordine inconstiente pe care tu nu le doresti. Si asta din teama, asa s-a nascut. Dar poti trisa. Poti comanda corpului lucruri cu care mintea nu e de acord fara ca ea sa mai aiba ceva de spus. E ciudat. Dar e un sentiment terifiant de placut.

image

De asta am lasat trandfirul sa se usuce sub forma de boboc, fara sa apuce sa cunoasca adevarata frumusete. Fiindca asta s-a intamplat si cu mine. Am inceput sa infloresc mult prea tarziu, cand deja nu mai conta. Iar dupa, mi s-a taiat codita. Nici macar nu stiu daca voi ajunge vreodata sa infloresc cu totul, sa ma deschid lumii. Poate ca nu. Poate ca am sa ma ofilesc. Sau poate cineva ca mine ma va lua si ma va spanzura de o franghie ca sa ma pastreze sub forma aceasta, adevarata. Sub ultima mea forma inainte de adevaratul
                                SFARSIT.

Spune și tu ce crezi

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s