~Sunt un negru mititel?~

“Zece negri mititei au mâncat la cină ouă,
  Unul însă s-a-necat și-au rămas doar nouă.

  Nouă negri mititei au stat noaptea până-n zori,
  Unu-a adormit din ei și-au rămas doar opt.

  Opt negri mititei au mers la Devon în noapte,
  Unul nu s-a-ntors din ei și-au rămas doar șapte.

  Șapte negri mititei spărgeau lemne lângă casă,
  Unul  s-a tăiat din ei și-au rămas șase.

  Șase negri mititei se jucau cu-albine mici.
  Pe unul l-au pișcat din ei și-au rămas doar cinci.

  Cinci negri mititei îndrăgeau legea, nu teatrul,
  Unul s-a făcut jurist și-au rămas doar patru.

  Patru negri mititei merg la mare, drăguțeii,
  Unul fu-necat din ei și-au rămas doar trei.

  Trei negri mititei merg la zoo-n papuci noi,
  Pe-unul ursul l-a mancat și-au rămas doar doi.

  Doi negri mititei făceau plajă ca nebunii,
  Unul s-a prăjit din ei și-a rămas doar unul.

  Un negru mititel trăia singur-singurel,
  Într-o zi s-a spânzurat și n-a mai rămas nici el.”
(Agatha Christie, Zece negri mititei)

Oare sunt un negru mititel? Dacă sunt? Dacă trebuie să dispar și eu? Și, dacă ar trebui, cum aș putea să dispar? Prin ce metodă? Sunt atât de variate posibilitățile… E-o gamă largă din care aș putea alege. Și, totuși, caut o metodă eficientă. Satisfăcătoare. Ușoară și, totuși, impresionantă. Vreau să văd fețele oamenilor miserupiști și pe cele ale persoanelor care se vor bucura. Vreau să văd fețe în extaz, indiferente, revoltate, impresionate, mirate. Dar nu vreau să le văd pe cele disperate. Nu vreau să fiu nevoită să regret decizia luată. Pentru că, odată luată, nu mai poate fi dată înapoi. E decizia cu care rămâi. Pentru ETERNITATE.

~Sa o pastrez?~

563938_447393631975717_2125648447_n_largeStau si ma intreb. Am in vizor un intreg, dar nu pot avea decat jumatate si decat asa ma gandesc ca poate mai bine nu am deloc. Ma insel? Stiu, probabil va ganditi ca “evident ca jumatate e mai bine decat nimic!”, dar chiar asa sa fie? Adica nu acceptati primul raspuns care va vine in minte. Daca am pune problema altfel? Sa spunem ca am citit pana acum jumatate dintr-o carte care mi se pare superba, numai ca dupa n-o mai am. [Chiar nu conteaza ce s-a intamplat cu ea… A luat foc, a mancat-o cainele… irelevant. Ideea e ca nu mai exista.] Si atunci, decat sa fiu trista ca nu voi afla niciodata sfarsitul cartii aceleia superbe nu era mai bine daca nu as fi citit-o deloc?

Sa spunem ca am oportunitatea deciziei. Sa spunem ca stiu dinainte ca imediat ce voi ajunge la jumatatea cartii ea va disparea. Atunci ce ar trebui sa fac? Sa o citesc doar pana la jumatate fiindca e superba sau sa o las balta, sa caut una care poate va fi chiar mai buna si totusi fara siguranta ca asa ceva chiar exista[sau ca va fi gasita de mine].

Sau sa punem problema altfel. Sa spunem ca am jumatate de carte pe care deja am citit-o si mi se pare superba, dar totusi destul de nefolositoare de vreme ce e doar pe jumatate… Si totusi, din cand in cand simt nevoia sa o recitesc, dar asta ma intristeaza de fiecare data fiindca stiu ca nu o voi avea niciodata pe toata. Sa o pastrez?

~Life like a book~

Nimic nu se compara cu o zi monotona de scoala… Viata poate parea ca o carte. Dar pot spune cu exactitate ca, in cartea mea s-a strecurat de mult nebunia printre pagini. De ce, poate ca va intrebati. Exista intrebari care nu isi gasesc vreodata raspunsul. Aceasta ar putea fi una dintre ele, dar de cateva sute de ani, de cand biologii au descoperit hormonii si pubertatea, nebunia adolescentina nu mai e atat de anormala.

In mod sigur credeti ca sunt indragostita, cu capul in nori si vazand totul in roz. Dar nu, nu acesta e motivul (nu ca nu as fi =)) ). Am renuntat de mult in a mai crede in basme, dragoste adevarata sau happy-end de genul: tipa ramane cu tipu’ si toti traiesc fericiti pana la adanci batraneti. NU. Adevarul e ca nu merita sa-ti faci sperante de prin adolescenta cu tipul respectiv, de pilda ce veti face peste cativa ani? sau, veti merge la aceeasi facultate? sau, cea mai des gandita: ne vom casatori? Nu are sens sa negati ca nu ati gandit niciodata aceste intrebari fiindca tot ce veti reusi sa faceti e sa va mintiti pe voi insiva.

Anyway, stiu ca am spus mai sus ca nu mai cred in dragoste adevarata sau happy-end, dar asta nu inseamna ca GATA, am terminat cu baietii. In nici un caz =)) Ceea ce am vrut sa spun e ca sunt decisa sa incep un alt capitol al vietii mele, iar acest an scolar imi da posibilitatea si libertatea necesara.

“Sunt unii care se nasc mareti, iar altii care-si cuceresc maretia.”        Shakespeare

~…~

Uneori, cand nu iti gasesti cuvintele, un citat poate fi cea mai usoara cale pentru a-ti exprima sentimentele.

“Eram atat de aproape si totusi separati de o prapastie de netrecut. Soarta era de neinteles cateodata. Iti arata perechea ideala, dupa care iti spunea ca nu poti sa o ai.” (Sa iubesti un inger, Claudiu Simion)

~Nu ai cum sa pierzi ceva ce nu ai avut niciodata.~

                               “Nu ai cum sa pierzi ceva ce nu ai avut niciodata.”

Am gasit aceasta fraza pe un alt blog si m-a pus pe ganduri. De ce oare trebuie sa fie atat de complicat?! Fiindca altfel isi pierde magia? …

Uneori o simpla privire valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte. Si pot jura ca a fost real, ca nu a fost doar o simpla iluzie. Si daca a fost o iluzie ce conteaza? Chiar conteaza? Conteaza cu adevarat?

Da.

“ Nu știu ce vrei, dar îmi placi. Nu pleca te rog. Ești doar o iluzie, dar iluziile îmi răsfoiesc jurnalul destinului. “ (Atractie, Elena Costea)

Exact asta cred. Exact asta gandesc. Dar inca nu stiu exact ce anume vreau…

Te vreau pe tine…

Nu… Ba da… NU! De ce sa calc pe amintiri? De ce sa le distrug? De ce sa le patez?

Tot ce a fost face parte din istorie, iar eu in acest moment trebuie sa ma concentrez pe prezent; prezentul in care tu nu existi, desi mi-as dori sa o faci… Da. Trebuie sa ma concetrez pe prezent si sa realizez cu adevarat daca vreau sau nu sa faci parte din viitorul meu.

Some music: