~e nevoie de… memorii~

Nu am fi nimic fără amintiri; fără bucăți de trecut de care să ne prindem ca să ne putem împinge mai departe spre viitor. Întocmai ca și un înotător care împinge faldurile apei cu podurile palmelor ca să poată înainta.

Așa avem și noi nevoie de memorii, de fiecare Kb de informație pe care creierul nostru decide să îl stocheze pentru viitoare cercetări prin arhivă.

Iar eu acum am nevoie de momentul ăsta la fel de mult pe cât am nevoie de postul ăsta ca să mă asigur că îți vei aminti. Că îți vei aminti că în toată aroganța ta, acum, aici, am fost eu cea care ți-a dat peste nas într-ale inovațiilor tehnologiei pe care o iubești și  o scoți la bere așa des.

 

Cu dedicație,

~Durere de cap~

image

Astazi a fost o zi productiva, as putea spune. In fond, m-am ales cu o multime de chestii: am un cucui de toata frumusetea, doua zgarieturi, o umflatura la mana si o vanataie al naibii de dureroasa la buca dreapta, plus faima si admiratia colegilor care inca se intreaba ce incercam sa fac. Incep sa reflectez la posibilele dati cand am enervat-o pe doamna karma…
Poate va intrebati cum s-a intamplat minunatia. Ei bine, partial a fost vina mea. Am intrat din plin intr-un geam, care stationa regulamentar, cu o viteza putin peste limita legala. Si acum banuiesc ca va intrebati de ce. Ei bine, eram fugarita de un individ periculos, costumat in dungi galbene si negre ce poseda o arma letala in posterior. Tind totusi sa cred ca geamul i-a fost complice. [pentru cei care cred ca vorbesc despre un hot scapat din inchisoarea portugheza (nu dau nume, F), este vorba despre o albina :| stiti… creaturile acelea mici si diabolice]
Acestea fiind spuse, ma duc sa ma culc. Mi-au ajuns peripetiile pe ziua de azi.

~Trei sub o umbrela~

Imi caut inspiratia. Dar nu stiu pe unde se ascunde. Sub pat nu e.

Pagina stoarsa de jurnal

Azi a plouat. Cel putin in orasul meu, in care cu siguranta nu ploua “de trei ori pe saptamana”, dar in care atunci cand ploua ramai surprins. De ce? Pentru ca stirile din ziua precedenta ziceau ca va fi soare. 

Ei bine, a fost. Doar ca eu nu l-am prea putut vedea de norii aceia mari si cenusii si de picaturile abundente de apa care imi ajungeau in ochi. Am iesit cu chiu, cu vai pe usa scolii odata cu gigantica multime care forma restul scolii si care se ingramadeau ca sardinele intr-o conserva. Si cum am simtit aerul rece si picaturile de apa am stiut ca parul meu [pe care fix astazi mi-l intinsesem cu placa… prost moment, stiu] nu va mai apuca sa vada sfarsitul zilei cu aceasi frizura. Si cum nu aveam umbrela mi-am facut loc intre doua colege care imparteau una. 

Ei bine, sa nu cumva sa va inchipuiti ca restul povestii e fericita fiindca am gasit pe cineva cu umbrela. Fiindca acela a fost momentul cand am realizat ca nu incapem cu totul sub umbrela, asa ca biata de ea era trasa cand intr-o parte cand in alta. Iar ochii orasenilor atintiti asupra noastra nu au schimbat cursul povestii… Nu in bine.

Iar acum ma pun si imi storc hainele de apa… si amintirile in cautarea unei idei pentru un nou post…

~Aparent, a plouat!~

E vara. Dar oare pe toti va incearca un sentiment confuz de dor ca si pe mine? Mi-e dor de toti si de toate… Ciudat, nuh? :]]

Si, am reinceput sa scriu in jurnal:

Pagina transpirata de jurnal

E cald. Atat de cald incat pana si jurnalul meu transpira. Adineauri m-a sunat o colega. Mi-a spus sa-mi iau umbrela. Umbrela? am intrebat-o surprinsa. Mi-a spus ca ploua. Eu eram afara, ce-i drept, ascunsa sub umbrele copacilor. Eu nu simt ploaia, i-am raspuns. M-a pus sa ma intorc acasa sa-mi iau umbrela si sa cutreieram orasul. Am urmat ordinele, desi o lene incurabila puse stapanire pe mine. Am luat umbrela si am iesit din casa auzind pe fundal expresia extrem de logica si stiintifica pentru aceasta ploaie misterioasa: Poate a transpirat soarele.

Am ras. Inca mai rad cand ma gandesc. In orice caz, nu ploua nici cand am iesit afara, nu a plouat toata ziua. Aparent numai colega mea simtise ploaia. Si da, stiu ca tu, tu despre care am scris aici, tragi acum cu ochiul in jurnalul meu. Nu-i frumos, sa stii! :P

~Happy B-day!~

A trecut un an de cand am inceput sa scriu pe acest blog, sa aberez, sa ma prostesc cu cuvintele, sa fiu eu insami, adica asa cum imi pot intotdeauna permite pe acest blog; a trecut un an de cand impart cu voi ideile mele, povestile si paginile de jurnal; a trecut un an de cand ma sustineti si ma incurajati sa scriu in continuare.

av-11.gifS-au intamplat multe in acest an, dar cel mai important lucru, cel care si-a lasat cel mai bine amprenta asupra mea, a fost faptul ca m-am maturizat. Nu ma refer la genul acela ridicol si prostesc prin care unii spun ca sunt maturi findca tot ce fac e sa fie seriosi si sa invete. NU. Eu m-am maturizat in felul meu, asa cum am facut-o intotdeauna: la mine nebunia aceasta de primavara a adus cu ea si un strop de rationament bine ascuns intr-un zambet larg cat China. Nu conteaza ce sau cine cred restul ca esti. Atata timp cat iti permiti sa iti formezi propria opinie asupra ta, pe care sa te bazezi si in care sa crezi, cu timpul, si restul o vor adopta.

Am recitit toate postarile mele de cand am inceput sa scriu pe acest blog si am realizat un lucru: ca pe tot parcusul anului am avut momente mai bune si momente mai proaste, evident, dar cu toate acestea le-am lasat si pe unele si pe altele in urma atunci cand incepea o noua zi, facand loc unei intamplari noi. Iar seara le povesteam :]]

In conluzie nu pot decat sa fiu fericita si mandra de realizarile mele din acest an. Un mare HAPPY B-DAY! pentru blogul care mi-a fost un bun sprijin pana si in momentele cand cadeam in prapastie, in ciuda faptului ca ma credeam deja pe fundul ei.

hapbirthdays.gif

~Dorinte~

Nu am mai postat de ceva vreme, iar asta pentru ca nu am gasit timp liber pentru asta, iar cand am gasit a intervenit, de fiecare data, altceva. Incepuse sa mi se faca dor de fictiune si de toate lucrurile din imaginatia mea care se zbateau sa iasa afara. Mi-am dat seama in acest ragaz de timp ca imi doresc multe; poate chiar prea multe. De fapt, cred ca imi doresc un alt fel de viata; imi doresc ca ceva sa se schimbe sau sa devina mai intens, mai energic. Dar nu stiu unde sa caut ca sa gasesc asa ceva. Am impresia ca toate vin la timpul lor, adica atunci cand te astepti mai putin. Si totusi, nu ma pot abtine sa nu imi extind gandurile si sa imi imaginez una si alta. Totul incepe atat de simplu…:  “Ce-ar fi daca…”. Iar de acolo totul o ia razna fiindca mintii mele ii place sa deformeze realitatea atat de mult incat nici extraterestrii nu ar putea-o numi realitate.