~Multumesc :)~

Nu am mai postat de mult. Fiindca nu am mai avut timp/inspiratie/idei. Dar mi s-a facut dor de acest blog. Asa ca pentru cei care imi citesc posturile, m-am intors!

A venit vara si cu ea si mult asteptata vacanta. Dar am impresia ca acest an scolar a trecut mult prea repede. Si cand ma gandesc ca la inceputul lui aveam atatea temeri si indoieli…

Am invatat multe in acest an. Am trecut prin multe. Am realizat cine iti sunt prieteni adevarati si cine nu. Am invatat sa trec peste anumite lucruri, sa le las in urma si sa nu imi mai bat caput cu ele. Dar nu as fi reusit toate acestea fara cei care tin cu adevarat la mine, fara prietenii adevaratati. Multumesc, sunteti cei mai buni! :)


~Frig+ciocolata calda=un nou post pe blog~

“Daca nu esti pregatit pentru tot, nu esti pregatit pentru nimic.”    Paul Auster

Credeti-ma, fraza e adevarata! Am trait-o pe pielea mea =))

E octombrie si totusi e atat de frig incat te intrebi daca nu cumva a venit iarna. Intr-un fel e bine, dar sunt o multime de dezavantaje: nu mai poti iesi afara cu prietenii la un suc, poate doar la o ciocolata calda inarmata cu o geaca groasa.

Cu o cana mare de ciocolata calda, chiar fierbinte am inceput sa scriu pe acest blog. Nu am ce face? Probabil. Sau poate doar simt nevoia de a imi impartasi gandurile cu cineva. Despre ce va fi acest post? Nu am nici cea mai vaga idee. Tot ce stiu este ca am inceput sa scriu…

La inceputul anului credeam ca totul va merge prost, ca va fi un dezastru… sau cel putin asa imi amintesc. Dar in acelasi timp visam la acel nou inceput de care aveam nevoie. Nu stiu de ce, dar era o vreme cand credeam ca daca ma gandeam ca un lucru nu va merge bine sau ca va un dezastru etc… pe scurt, credeam ca daca gandesc negativ lucrurile vor merge bine, intr-un sens pozitiv. De unde aceasta gandire ciudata a mea? Nu am nici cea mai vaga idee. Dar cert e ca m-a convins ca functioneaza. =))

Iar acum, dupa ce am inceput sa ma obisnuiesc cu lucrurile am realizat ca aveam dreptate din toate punctele de vedere… sau macar majoritatea: unu, toate au mers bine, exact cum ma asteptam daca gandesc opusul; doi: chiar
aveam nevoie de acest nou inceput. Daca as fi stiut mai devreme cat ma va bucura sa scap de acea povara de pe umeri poate ca as fi incercat sa aduc mai repede acest inceput, dar dupa cum bine stiti, nu poti hotara tu destinul destinului. Ar fi si culmea. Asa ca tot ce poti sa faci e sa te lasi purtat de nebunia acestuia, traind clipe intense de fericire, urmate indeaproape de abisuri de tristete si tot asa. Poate ca reuseam insfarsit sa inteleg cum era ciclul vietii sau poate ca e doar o parere din mintea mea, iar peste ani cand voi citi acest post voi incepe sa rad de cat de prostuta eram cand il scrisesem. Dar acum nu e atat de imporatnt viitorul pe cat e de important prezentul.

~Life like a book~

Nimic nu se compara cu o zi monotona de scoala… Viata poate parea ca o carte. Dar pot spune cu exactitate ca, in cartea mea s-a strecurat de mult nebunia printre pagini. De ce, poate ca va intrebati. Exista intrebari care nu isi gasesc vreodata raspunsul. Aceasta ar putea fi una dintre ele, dar de cateva sute de ani, de cand biologii au descoperit hormonii si pubertatea, nebunia adolescentina nu mai e atat de anormala.

In mod sigur credeti ca sunt indragostita, cu capul in nori si vazand totul in roz. Dar nu, nu acesta e motivul (nu ca nu as fi =)) ). Am renuntat de mult in a mai crede in basme, dragoste adevarata sau happy-end de genul: tipa ramane cu tipu’ si toti traiesc fericiti pana la adanci batraneti. NU. Adevarul e ca nu merita sa-ti faci sperante de prin adolescenta cu tipul respectiv, de pilda ce veti face peste cativa ani? sau, veti merge la aceeasi facultate? sau, cea mai des gandita: ne vom casatori? Nu are sens sa negati ca nu ati gandit niciodata aceste intrebari fiindca tot ce veti reusi sa faceti e sa va mintiti pe voi insiva.

Anyway, stiu ca am spus mai sus ca nu mai cred in dragoste adevarata sau happy-end, dar asta nu inseamna ca GATA, am terminat cu baietii. In nici un caz =)) Ceea ce am vrut sa spun e ca sunt decisa sa incep un alt capitol al vietii mele, iar acest an scolar imi da posibilitatea si libertatea necesara.

“Sunt unii care se nasc mareti, iar altii care-si cuceresc maretia.”        Shakespeare

~Un nou inceput~

Fiecare se teme de un nou inceput, nu-i asa? Fiindca pe toti ne sperie viitorul, pe toti ne urmareste o parte din trecut si avem impresia ca daca avem asteptari prea mari de la ceea ce va urma, acestea se vor narui. Ceilalti, adultii mai ales,  spun mereu ca in fiecare lucru exista parti bune si parti rele si ne sfatuiesc sa nu ne mai temem de acest inceput. Si, totusi, noi tot o facem. Fiindca in adancul fiecaruia exista ceva de care se teme cel mai mult. Acum, acest nou inceput fiind un nou an scolar, temerile sunt diverse, precum colegi noi care nu stii cum sunt sau, poate, din contra, colegi pe care ii cunosti, dar cu care nu ai vrea sa mai dai ochii vreodata, profesori noi, poate scrantiti, poate prea severi, faptul ca nu stii cum te vor percepe oamenii noi si multe altele.

O vara intreaga poate te-ai gandit mai mult au mai putin la scoala, dar, acum cand stii ca in ziua urmatoare te vei afla acolo, cu colegii, gandurile incep sa te streseze cu o avalansa de intrebari care, probabil, nu te va lasa sa pui geana pe geana o noapte intreaga. Ce-i de facut? Ei bine, habar nu am. In opinia mea ar trebui sa te distragi cu alte activitati. Eu, de pilda scriu acest post :) Tu ai putea sa iti scormonesti garderoba si sa planifici cu ce te vei imbraca saptamana viitoare… sau sa iti pierzi vremea pe Facebook ;)

~Mate, mate si iar mate!!!~

Azi dimineata: examenul de matematica.

Cum a fost primit? Ei bine, cu un sac de nervi, o lingurita de stres si… o cana de cacao cu lapte.

In sfarsit a inceput cu adevarat vacanta de vara, pentru mine, iar eu vad doar matematica! Sper doar ca pana maine sa ma simt mai bine. Altfel tot restul vacantei mele de vara va fi ca o problema de mate… I hope not!!!

Fie N notatia pentru numele LUI, iar E notatia pentru… EU. Aflati:

a) valuarea de adevar a ecuatiei: N+E=Love;

b) probabilitatea unei intalniri intr-un numar x de zile de vara.

~Dark angel~

Am sa va prezint ora de engleza de saptamana trecuta in viziunea mea:

PROFA’: … blah, blah, blah… This tense is used for… blah, blah, blah… Your homework is… blah, blaah, blahh…

In timp ce restul(sau… mai bine zis cei atenti =)) ) rezolvau a boring exercise from Round Up, eu imi imaginam o lume diferita si… anormala! Da, e posibil sa fiu nebuna =))

 

I’m an angel,
But I’m not white.
I am dark
And I love the night.

~Friday, 13~

Astazi  e VINERI, 13!!! Poate o sa vi se para ciudat ca spun asta, dar 13 e numarul meu cu noroc! =))

Astazi am facut pozele de finalul clasei a VIII-a in fata scolii. A fost soare, cald, frumos si nici ploaia nu a avut tupeul sa intervina. A fost pur si simplu perfect.

Totusi, mai sunt inca sanse ca perfectul sa se transforme in imperfect.

Daca ar fi sa-mi imaginez putin altfel ziua de vineri, 13, ar fi cam asa:

E ora 23 si nu-stiu-cate minute. Ma plimb pe o alee pustie, neluminata si departe de centru. Luna plina isi trimite lumina spre pamant, invaluind noaptea cu un voal de eleganta. Vad capatul aleii la vreo 20 de metrii in fata mea, dar nu ma grabesc. Stiu ca e inutil. Mai fac cativa pasi inainte ca o pisica de un negru incredibil de intens sa imi taie calea. Nu, nu sunt superstitioasa, asa ca merg mai departe lasand adierile racoroase sa-mi strabata parul lung si drept. In acest timp ma gandesc la de toate si in acelasi timp la nimic. Si cum era de asteptat atunci cand eram cu capul in nori, ma ratacisem. Pe staduta pe care ma aflam eu nu era nimeni decat o forma de fetita in fata mea. Ma apropii si ii cer sa-mi spuna pe unde sa o iau pentru a ajunge acasa. Se intoarce incet spre mine, cu ochii bulbucati, cu buzele inrosite de sange si cu ochii rosii ca racul. Tresar si fac un pas inapoi exact in momentul in care mi-am dat seama ca era tipa X super stilata, sexy si populara de la noi din scoala. Incerc sa spun ceva, dar nici un cuvant nu se articuleaza in gura mea. O las balta, ma intorc pe calcaie si o iau la pas rapid in directia opusa. BUF! Ma ciocnesc de o alta persoana. “Cum naiba o fi ajuns aici? Nu era nimeni inainte.” ma intreb eu in gand. Ridic privirea. Era EL fara doar si poate si se afla la 2 centimetrii distanta de mine. M-am departat din instinct si m-am inrosit. Incercam sa imi cer scuze, dar cand l-am privit a doua oara am amutit. Era frumos, mai frumos decat de obicei. Avea pe spate doua aripi imense negre si era parca invaluit de o mantie neagra de ceata. Si-a ridicat coltul gurii intr-un zambet si a inceput sa vina lent spre mine, cu pasi mici. Daca ar fi fost oricine altcineva probabil m-as fi speriat si as fi fugit. Dar fiindca era EL am ramas si l-am lasat sa ma cuprinda sub aripile sale mari si sa ma sarute…