~Ciori.~

Se-aud ciori apropiindu-se, le văd acum, se-nvârt deasupra capului meu dezgolit. I-un cârd gigantic care traversează cerul bătând în ritmul clopotului de la ora 7. La etajul 7, alt ritm bate… Un ritm pe care de mult nu l-am mai auzit. Acum mă întreb dacă îl aud cu adevărat sau doar mi se pare; mă întreb dacă nu cumva aud ritmul clopotului crezând că e al meu.

Aș fugi, dar nu mai vreau. Am fugit destul, m-am ascuns prea mult timp de ciori, iar acum, când sunt atât de multe, simt nevoia să mă opresc și să le las să mă atace. Aș vrea să mă întind pe jos și să le aștept cu brațele deschise, dar ceva îmi generează, totuși, un oarecare sentiment de teamă. O fi din obișnuință, căci m-am ferit de ele atât de mult timp.

Se-apropie. Să rămân pe loc? Să fug?

Ascunde-te.

~Valiza~

Cumva, valiza mea cu amintiri s-a desfacut, iar obiectele au iesit si au inceput sa se invarta prin aer, au prins aripi si s-au indreptat spre inaltul cerului. Am incercat sa le prind pe toate si sa le pun la loc in valiza, dar ele s-au jucat cu mine, de parca eram cu totii niste copii in curtea gradinitei.
Acum ca ma gandesc, am reusit sa le tin in frau o perioada considerabila de timp. Poate fiindca atunci cand ai un prezent nu iti mai trebuie amintirea trecutului. De obicei, nu ieseau din valiza decat daca nu aveam nimic mai bun in momentul respectiv, asa ca ma hraneam cu jocul lor, cu dansul lor, cu incrucisarea lor; imi placea sa reconstitui puzzle-ul din ele, sa le pun cap la cap si sa vad cum aratau ca un tot unitar. Unele piese lipseau, dar imi imaginam intotdeauna ce ar fi putut sa reprezinte, chiar daca nu mereu corespundea cu realitatea.
Iar acum sunt pe cale sa le pierd, din cauza acestui eveniment neprevazut, din cauza faptului ca, probabil, nu am inchis bine valiza ultima data.
tumblr_mhrj1gWAkv1rdas0eo1_500_largeReusesc sa prind in palme una din componentele uzate. Falfaie din aripioare, o simt in pumn si depun mari eforturi sa nu il strang mai tare si sa i le frang. Cand intr-un final se opreste, decid ca e momentul sa o repun in valiza. Si totusi, curiozitatea ma roade, ma face sa vreau sa vad ce amintire se ascunde in pumnul meu. Dar ar fi prea periculos sa o vad, in fond, e una veche, pe care cu greu am reusit sa o inghesui in valiza si sa o inchid acolo. Nu imi pot permite sa o las libera din nou.
Sunt slaba totusi, iar curiozitatea invinge. Arunc o privire. Una scurta, dar suficient cat sa imi scape si sa zboare spre o inaltime la care sa nu pot ajunge. Si stiu ce amintire e, cu cat zboara mai departe, cu atat parca o vad mai bine.
Ma indrept spre valiza si o deschid larg. Obiecte familiare se ridica in aer si falfaie spre noi orizonturi. Imi iau valiza goala si plec mai departe.

” Cu cat mai departe poti privi inapoi, cu atat mai departe poti vedea inainte.“                      Winston Churchill

~Hello Spring!~

hello_spring_by_snowflake20-d3cco0bA venit primavara. Motiv de bucurie. Pe naiba. A fost o zi, O ZI, una singura in care a fost soare. Atat. E aprilie. Mda… senzatie de deja-vu.
Whatever.
Nu pot sa zic ca nu a fost o zi draguta. Ce poate fi mai placut decat o iesire cu fetele prietenii la un suc, la o vata lipicioasa pe bat si la un joc de ping pong cu insulte? In fond, viata e scurta si trebuie sa iti faci timp sa traiesti totul. Caci ceea ce nu traiesti la timp nu mai traiesti niciodata, asa-i Octavian Paler? In fine, ca tot unitar a fost chiar fain. M-am simtit bine, am motiv sa imi stropesc jurnalul cu cerneala. Oricum nu am mai facut-o de mult. Dupa parerea lui, viata mea s-a incheiat in 3 iulie 2012. Eh, dar ce stie el?

“Simt o dorinţă nebună să mă îndrăgostesc din nou.”       Sveva Casati Modignani

~Traieste-ti visul, nu doar visa la el~

Cineva mi-a spus odata “Traieste-ti visul, nu doar visa la el.”. [Daca veti citi comentariile de AICI va veti da seama si cine ;)] Asa ca am ascultat sfatul si nu va pot descrie in cuvinte cat sunt de fericita ca am procedat asa.

Pagina indragostita de jurnal

Probabil ca  am cazut cu mult timp in urma in groapa numita Dragoste, dar numai acum am realizat pe deplin acest lucru. Privind acei ochi de un ciocolatiu inchis mi-am dat seama ca am asteptat in tot acest timp sa ii vad atat de aproape. Fundalul melodic se schimba brusc, aducand o melodie lenta si invitand cuplurile la dans. Era una din acele melodii pe care le cunostea toata lumea, la care nu stateai sa te gandesti de unde o stii sau cine canta, ci pur si simplu te trezesti fredonand versurile pe care dintr-o data le stii atat de bine.

Iar el, el si-a ridicat privirea din nou spre mine, mi-a intins mana si m-a invitat la dans. Am spus da, atat de emotionata incat nici putinul fond de ten nu era in stare sa-mi acopere roseata care imi cuprinsese obrajii. Mi-am pus mana intr-a sa, dar el ezita dupa care isi impleti degetele cu ale mele. Si… am inceput sa ne miscam pe valurile melodice care ne adusesera pe ringul de dans.

– Daca ne vor tot vedea dansand vor crede ca suntem impreuna, imi spune el in ureche.

– Nu vor crede asta. Si daca vor crede, ce daca?

A ras. Am zambit si eu in timp ce simteam mana lui de pe spatele meu tragandu-ma si mai aproape. Pieptul meu era lipit de al sau, iar atunci cand ne vorbeam si ne priveam in ochi nasurile ni se atingeau astfel incat am incercat sa nu il privesc prea mult. 

La un moment dat spune ceva, nu imi mai aduc aminte exact ce, dar in momentul acela realizasem de unde imi era cunoscuta melodia: era cea din filmul TITANIC. El m-a intors intr-o pirueta si mi-a aratat inspre ferestrele mari incadrate in perdele fine.

– Parca ar fi scena aia din TITANIC, cu luminitele si muzica…, a spus el.

Am privit din nou catre luminitele orasului, caci era trecut de miezul noptii, iar localul se afla in varful unui deal. Privelistea era uimitoare. Asta, melodia si cuvintele lui au facut sa vibreze ceva in mine, sa simt ceva, un altceva. L-am privit si am stiut ca se gandea la ce ma gandeam si eu.

Apoi melodia se sfarsi, asa cum, din pacate, toate au un final. Numai ca acest moment special nu avea sa se termine atunci. M-am dezlipit incet de el ca sa nu para despartirea atat de brusca si facu si el la fel, mainile noastre fiind inca impreunate, dar cum incepu urmatoarea melodie, care se nimeri tot lenta ma lipi din nou de el.

– Mai dansezi?

– Sigur, am raspuns cu o incantare nespusa ca mai puteam sta in bratele lui.

Si astfel am dansat mai multe melodii, sincer, nu mai stiu exact cate. Tot ce stiu e ca ne-am asezat din nou la masa abia cand a inceput sa se auda din difuzoare melodia lui Alex Velea, Minim doi.

~A new look. A new me~

Stiu ca atunci cand ati intrat pe blog v-ati intrebat probabil daca nu cumva ati gresit site-ul. Stati calmi, nu l-ati gresit. Doar ca eu am decis ca lookul blogului necesita o schimbare si, cum evenimentele din ultimele saptamani m-au facut extrem de fericita nu puteam pune o tema inchisa la culoare ca sa se potriveasca cu titlul. Adevarul e ca am impresia ca m-am schimbat destul de mult fata de acum un an cand am creat acest blog si l-am denumit Dark angel’s confessions. Eu sper ca este o schimbare in bine, dar numai timpul si persoanele care ma cunosc imi pot da un raspuns.

~Multumesc :)~

Nu am mai postat de mult. Fiindca nu am mai avut timp/inspiratie/idei. Dar mi s-a facut dor de acest blog. Asa ca pentru cei care imi citesc posturile, m-am intors!

A venit vara si cu ea si mult asteptata vacanta. Dar am impresia ca acest an scolar a trecut mult prea repede. Si cand ma gandesc ca la inceputul lui aveam atatea temeri si indoieli…

Am invatat multe in acest an. Am trecut prin multe. Am realizat cine iti sunt prieteni adevarati si cine nu. Am invatat sa trec peste anumite lucruri, sa le las in urma si sa nu imi mai bat caput cu ele. Dar nu as fi reusit toate acestea fara cei care tin cu adevarat la mine, fara prietenii adevaratati. Multumesc, sunteti cei mai buni! :)


~Happy B-day!~

A trecut un an de cand am inceput sa scriu pe acest blog, sa aberez, sa ma prostesc cu cuvintele, sa fiu eu insami, adica asa cum imi pot intotdeauna permite pe acest blog; a trecut un an de cand impart cu voi ideile mele, povestile si paginile de jurnal; a trecut un an de cand ma sustineti si ma incurajati sa scriu in continuare.

av-11.gifS-au intamplat multe in acest an, dar cel mai important lucru, cel care si-a lasat cel mai bine amprenta asupra mea, a fost faptul ca m-am maturizat. Nu ma refer la genul acela ridicol si prostesc prin care unii spun ca sunt maturi findca tot ce fac e sa fie seriosi si sa invete. NU. Eu m-am maturizat in felul meu, asa cum am facut-o intotdeauna: la mine nebunia aceasta de primavara a adus cu ea si un strop de rationament bine ascuns intr-un zambet larg cat China. Nu conteaza ce sau cine cred restul ca esti. Atata timp cat iti permiti sa iti formezi propria opinie asupra ta, pe care sa te bazezi si in care sa crezi, cu timpul, si restul o vor adopta.

Am recitit toate postarile mele de cand am inceput sa scriu pe acest blog si am realizat un lucru: ca pe tot parcusul anului am avut momente mai bune si momente mai proaste, evident, dar cu toate acestea le-am lasat si pe unele si pe altele in urma atunci cand incepea o noua zi, facand loc unei intamplari noi. Iar seara le povesteam :]]

In conluzie nu pot decat sa fiu fericita si mandra de realizarile mele din acest an. Un mare HAPPY B-DAY! pentru blogul care mi-a fost un bun sprijin pana si in momentele cand cadeam in prapastie, in ciuda faptului ca ma credeam deja pe fundul ei.

hapbirthdays.gif