~Vopsea (4)~

tumblr_lo5ythtlsp1qca2l1o1_500_largeAm mers in parc sa vad copacii. Un verde patrunzator mi-a umplut campul vizual uimindu-ma peste masura. Copacii nu erau nici albastri, nici rosii, nici violet. Erau verzi.

La inceput am crezut ca e vopsea. Am crezut ca acel cineva incerca sa imi insele ochii, sa ma faca sa cred ca acei copaci regasisera in sfarsit prietenia dintre ei si natura.

Dar nu era vopsea. M-am apropiat si am analizat frunzele. Ma intrebam cum se simt ei, asa, dezgoliti de stratul care le-a adus faima si fericire, dar in cantitati efemere. Ma intrebam daca au pastrat vreuna din acele amintiri ori s-au debarasat de ele asa cum se debaraseaza si de ultimele frunze ruginite ramase in coroana lor. Ma intrebam pentru cat timp aveau sa ramana asa, verzi.

Vopseaua fusese ca un drog pentru ei. Pentru unii, a scapa de dependenta de droguri inseamna a se opri brusc, a le vari pe toate intr-o punga de plastic si a le arunca la gunoi. Dar pentru cei care au fost macar o data la dezintoxicare, toata aceasta “terapie” nu e altceva decat o prostie. Caci cei care au trecut prin asta stiu ca nu exista alta scapare din dependenta de droguri decat aceea pe baza de droguri. Iar solutia este ca ele sa fie luate zilnic, dar in doze tot mai mici, pana cand, la un moment dat, esti suficient de puternic incat sa spui “Adio”.

tumblr_l5v07zKXGl1qcxxqzo1_400_largeM-am inapoiat pe carare si am parasit parcul. Eram intr-adevar fericita pentru ei, pentru ca se vindecasera de acel drog, dar nu mai eram interesata sa ii vad, acum ca aratau ca oricare alti copaci, acum ca nu mai aveau nimic special. In fond, am mostenit ipocrizia celorlalti. Un lucru e interesant atata timp cat e spectaculos si neasteptat. Acum ca vopseaua a disparut, iar lucrurile au revenit la normal, acei copaci nu mai reprezinta un interes pentru mine.

Plec in cautarea altei povesti.

~Vopsea (3)~

tumblr_m68lpexjfN1qbx3zzo1_500Copacii s-au vestejit. Au uitat parca complet de momentele in care culoarea le-a adus zambete in scoarta; au uitat de faima aceea scurta, dar consistenta; au uitat de sentimentele lor in acea perioada care si-a lasat amprenta asupra vietii lor. Au uitat totul, iar acum isi construiesc iluzii, deformeaza amintirile; umplu gaurile de memorie cu vata, chiar daca asta altereaza realitatea, chiar daca toata amintirea se schimba. In mintea lor, totul are un alt contur. Brusc, li se face dor de toxicitatea culorii de albastru, caci, uneori, parca e mai bine asa decat sa nu simti deloc, nu? Iar ei cu siguranta prefera vopseaua in locul ruginii care i-a inconjurat din toate partile. Vopseaua e ca un drog: daca ai parte o data, mai vrei.

Am mers in parc sa vad copacii. Am fost surprinsa sa vad ca nu mai sunt vestejiti. Cel putin nu mai arata asa. Pe dinauntru poate ca inca sunt, dar in exterior arata fericiti. Iarasi sunt imbracati in vopsea, doar ca nu e albastra. Unii pomi sunt violet. Ceilalti sunt rosii. Ma intreb de ce s-au separat atat de mult prin culori, dar imi e clar ca, probabil, acel cineva nu ii va mai picta niciodata in albastru pe toti. Si, probabil, nici nu ii va mai lasa sa regaseasca drumul spre culoarea lor naturala, spre verde. Vor fi, pentru tot restul vietii lor, blocati intre rugina si vopsea.

Ma plimbam pe alei, printre violet si rosu, infofolindu-ma mai bine in bluza de trening. Briza racoroasa de toamna a proaspetei veri ma lua prin surprindere si nu vazusem radacina copacului. Dar nu-i nimic, intotdeauna e bine sa iti faci cunostiinte noi, iar eu tocmai imi creasem una cu asfaltul. M-am ridicat, stergandu-ma de praf, cand am vazut ca, datorita cazaturii mele, s-a scrijelit vopseaua de pe  un colt din radacina. Iar sub stratul de suprafata, copacii violet inca visau la albastru.

~Vopsea (2)~

67569_367153806723072_1871985435_nVopseaua s-a desprins relativ usor. In fond, nu a fost una de calitate superioara.

Ma plimb din nou prin parcul al caror copaci fusesera pictati in albastru acum ceva vreme. N-am mai fost de atunci sa ii vad. In schimb, din cand in cand, aud lume povestind cum ca: “Odata erau albastri, pe bune! Si sa vezi ce s-a intamplat…”. Nu plec urechea la barfe, dar se intampla ca barfele sa se aplece la urechea mea uneori.

Si cum spuneam, iarasi ma plimb prin parc. Ma indrept spre un peisaj sumbru, uitat de lume, uitat de mine. Frunzele vestejite arata mult mai rau decat imi inchipuisem. Si, cu toate ca au avut timp sa se vindece, sa redevina verzi in perioada in care nu i-am mai vizitat, acum arata mult mai rau decat aratau atunci cand ii vazusem ultima data.

Acum, cand privesc in urma, realizez ca le statea chiar bine in culoarea albastra. De fapt, toata lumea considera asta. Numai ca nu cred ca si lor le placea. Cred ca, de fapt, culoarea ii sufoca, nu se simteau in largul lor ingraditi in acel strat chimic. Dar ceva imi spune ca si ei isi doreau culoarea albastra inainte de a o avea. Si poate ca cel care le implinise dorinta gresise; dar fara acea intamplare copacii nu ar fi stiut niciodata cum e sa fie albastri si ar fi continuat sa viseze la ceva ce nu avea sa le aduca niciodata cu adevarat fericirea. Asa ca uneori e bine ca acel cineva, pe care unii il numesc destin, sa mai faca si greseli. Sunt multe de invatat.

M-am gandit o vreme ca un nou strat de vopsea le-ar face bine. Dar cred ca m-am inselat, caci tot ce ar imbunatati ar fi exteriorul si nu asta e cel mai important. Totusi, verzi nu cred sa mai redevina vreodata. Cel putin nu atata timp cat exista aceasta raceala care se lasa peste ei. Dar poate primavara care pare sa prinda curaj ii va ajuta. Poate ca, intr-un final, acea prietenie dintre copaci si culoarea verde va reveni. Poate. Timpul va decide.

~Vopsea~

cool-paint-paints-pretty-water-Favim.com-423110Cineva mi-a spus ca pomii sunt albastri. Nu l-am crezut. Dar mi-a tot repetat si am inceput sa ma gandesc ca poate pomii chiar sunt albastri. Asa ca a trebuit sa verific. Si am verificat. Erau albastri. Chiar erau albastri. Cel putin asa i-am vazut in acea seara, pe bezna aceea. Poate mi s-a parut, dar asa i-am vazut. Am zambit. Erau frumosi. In zilele urmatoare toata lumea a stiut ca pomii sunt albastri. Toata lumea i-a considerat frumosi, toti vorbeau despre ei.

Dar intr-o zi a plouat. Nu mai plouase de mult.  Dupa ce ploaia s-a sfarsit m-am dus in parc sa vad copacii. Dar tot albastrul se prelinse in baltoace de vopsea la baza lor, inecandu-le radacinile. Cineva se jucase cu culorile.  In acel moment mi-am dat seama ca poate pomii aceia nu aveau nevoie de culoarea albastra ca sa arate bine, le statea foarte bine verzi. Le statea poate chiar mai bine verzi. Numai ca privind mai indeaproape frunzele am realizat ca multe erau vestejite. Probabil din cauza vopselei. Probabil nu vor mai fi niciodata verzi.

Dar imi doresc sa fie din nou verzi. Stiu ca vopseaua a stricat totul, dar nu se poate oare repara? E prea tarziu? Iar daca e prea tarziu pentru verde, un nou strat de albastru nu ar arata mai bine?